La Paris si pe alocuri...

obsesii

2010-06-24T23:03:00.002+02:00

Azi, zi de greva. Pentru trenuri, pentru metrou, pentru Posta, pentru învatamînt.
Oare sînt numai eu obsedata de grevele lor ?
Am plecat de acasa în zori (ma rog, 7h30) ca sa evit metroul, ca sa am timp sa traverzez mica mea lume pîna la birou cu autobuzul.
Zi de greva în zi de vara si a fost placut cu autobuzul : instalata comod, cu o carte în mîna, cu privirea pierduta mai mult pe geam decît în carte.
N-am simtit greva.
Dar asta nu înseamna ca nu m-a rîcîit complicatia pe care ar fi putut sa o aduca ea vietii mele atît de linistite acum.
Aproape ca seamana cu o greva facuta grevei.
Dar nu de greva am eu nevoie, ci de vacanta. Cea pe care o binemeriti, dupa ce muncesti. Dupa ce ai sansa sa muncesti, sa ai unde sa te duci dimineata, sa stii ca ai un ritm regulat si ca îl vrei.
Ce bine ca am de lucru ! Da, ce bine ca sînt ocupata ! Pîna si grevele sînt suportabile...

Rosii la purtator

2009-06-14T11:58:00.011+02:00

Despre gustul fructelor si legumelor în lumea fagaduintei cam stie

de-acum toata suflarea. Si toti îl critica, iar din critica în critica îl si imita (nu ma întrebati unde e logica !) : l-au împrumutat sau s-au molipsit de el ca de-o boala, azi îl gasesti si pe tarabele neaose : acelasi gust uscat si searbad, de pamînt nefertil, de fruct necopt, de gradinar ratat. Iar mie mi s-a spulberat speranta (si fericirea : ce putin îti trebuie cîteodata sa dai definitia fericirii si sa ai nostalgia ei de odinioara !) de a gusta de-adevaratelea o rosie "de gradina". Pentru ca acum, chiar si pe zincul din Piata Grivitei, tot rosii fara gust gasesti. Aceleasi : cu coaja liftata si tare, fara expresie si fara zeama, în ce Dumnezeu sa întingi dumicatul ?
Dar îmi uit gîndul : am descoperit de vreo 2-3 ani ca înca mai gasesc gust de rosie de demult, de rosie comunista, cu gust netransgenic, în cele mici si racoroase dintr-o înghititura. Desigur, mai scumpe decît celelalte, dar banalitatea a devenit un lux si luxul se plateste, mon cher !

Cu avînt de intelectual uitat si cu sperante de taran, am hotarît anul asta sa-mi pun rosii în fereastra. Rosii de bulivar, de buric de Paris, rosii de Tour Eiffel daca vreti, dar rosii de-adevaratelea. Mici, elegante, foiase, rosii de... cocktail ! Rosii cu ifos, acolo unde altii pun flori : rosii la ghiveci.

Sperantele au luat avînt si cresc, cresc si se înalta. Sperantele sînt udate tot la doua zile si vor trebui chiar rasadite separat, cu grija, pentru a le usura fructificarea.

Mama ar fi probabil mîndra sa vada cum iese ceva practic si folositor din mîinile mele; mamaia, femeie de la tara, cu respectul gradinii muncite, se învîrte probabil în mormînt : rau ai ajuns, maica !

Ei, da, dar cine are "rosii de casa" chiar în casa ? Hein ?

Despre gustul lor, va voi povesti un pic mai tîrziu : sperantelor le mai trebuie ceva timp sa se coaca si sa devina realitate.

clin d'oeil...

2009-06-13T16:02:00.003+02:00

Amaliei... care viseza sa ajunga pe alocuri (multe) si poate si la Paris.
Daca e sa fie, pentru prieteni e loc si în mult mai putin decît 126 m². Daca e sa fie : prietenii si... casa.

Deci... cînd vrei tu. Asa, ca o deschidere de inima care aduce o deschidere de usa. Dubla. Ca la conac (cel regesc pe care îl stii tu, sau cel din biletul de la loto, pe care îl visez eu).

Deh... visatul e o activitate care se poate practica oricind. Chiar si in somn !

Vezi tu, eu mi-am spus întotdeauna ca trebuie sa fac realitatea sa semene a prajitura : un mille-feuille parisian, desigur ! (si nu, regimul, la mine nu e o stare de spirit ! e o stare de privatiune).

vise... casnice

2009-06-13T12:24:00.004+02:00

Ei, bine, se pare ca am gasit ceea ce vrem.

Asteptam acum sa ni se aprobe "candidatura" la apartamentul cu pricina.

Pe care...înca nu l-am vazut, dar stim ca-l vrem.

Cum adica sa vrei un apartament pe care nu l-ai vazut ?!

Ei, bine, pentru ca, acum o saptamîna, am vazut un altul, similar, la exact aceeasi adresa, în acelasi imobil. Avea 112 m², un birou pentru mine si unul pentru 'mnealui, o baie mare si o bucatarie corecta, un salon dublu si o mica "spalatorie"...si ne-am spus : "asta e !"

Doar ca agentul imobiliar (ar fi de scris o întreaga carte despre incompetenta si lipsa de profesionalism si spirit comercial al unor agentii imobiliare franceze, dintre cele care n-au simtit sau înca nu vor sa creada în briza crizei) îl mai promisese cuiva si ne-am trezit ca da din colt în colt si ne da diverse motive pentru care dosarul nostru nu ar fi acceptabil / acceptat.

Au urmat : un mail lui cu diverse obiectii si, în copie, seful lui; un mail la serviciul lui E. ca sa ni se faca o scrisoare de "sprijin" prin care demontam scurt orice posibila obiectie anterioara.

În cele din urma ni se propune un alt apartament, cum ziceam, la aceeasi adresa si în acelasi imobil. La etajul 2 (în loc de 1 !) si cu atît mai bine ! De 126 m² (în loc de 112 !) si cu atît mai bine ! Pentru care depunem imediat un dosar si pentru care asteptam acum un raspuns. Care, dupa toata tevatura, sper sa fie si pozitiv.

Prin urmare, în Saint-Cloud. De unde as face, pîna în inima Parisului (adica la servici) 35 de minute. Cu metroul ! Cine se poate plînge ?

Sa cauti o casa

2009-06-07T10:49:00.003+02:00

Cautam înca.

Între timp am evoluat : dupa ce întîi ne orientasem spre Versailles, Boulogne, Issy-les-Moulineaux, acum ne concentram din ce în ce mai mult spre Paris si/sau Saint-Cloud.

Am reusit sa-l conving. Fara certuri, fara argumente o mie, dar ferm : eu una nu vreau sa fiu pe linie de RER (trenurile rapide, jumatate tren, jumatate metrou) care leaga Parisul de localitatile-satelit si care poate fi confundat de catre turisti cu un "metrou rapid".

Ei, bine, nu ma simt în stare sa parasesc Parisul asa, cu una cu doua.

Întii, într-una din seri, am fost invitata la o receptiei a Ambasadei noastre la Paris. Cînd am plecat de acolo, pe la 22h00, cartierul era linistit (ambasada e cumva în spatele Turnului Eiffel) si, în eleganta lui, securizant. Desi nu era lume multa pe strada în zona.

2-3 seri dupa, aveam o invitatie la teatru. Alt cartier, mult mai putin sofisticat, dar la fel de sigur. Parisul, pe linie de metrou, e întotdeauna fara probleme.

Si atunci mi-am spus : ok, am sansa (pentru ca realizez în fiecare zi ca este una cu adevarat) sa stau chiar în Paris. Ba, mai mult, sa stau în centrul lui, la 4 m de Place des Vosges si sa ma pot întoarce singura acasa la orice ora din zi sau din noapte, fara sa-mi fie teama.

Sansa de a fi aproape de orice si confortul de a avea totul la îndemîna, pe jos.

De ce as renunta la ea ?

Si uite asa am reusit eu sa-i anunt calm ca eu, nu, nu vreau sa traiesc în alta parte.

Si tot asa ne-am trezit, ca într-o întelegere tacita, ca ne uitam mai degraba la anunturile cu locuinte în Paris si lînga, dar pe linie de metrou.

Treaba însa e complicata, caci înca n-am gasit acel apartament mare, ieftin si perfect pe care îl cauta el. Dar, încet-încet, a început sa înteleaga cum traiesc francezii si care este scara lor de valori. Înca nu e adaptat ei, dar simt ca lucrurile se transforma pe zi ce trece.

Bruxelles etc

2009-05-11T22:49:00.003+02:00

A doua zi la Bruxelles.

Dis-de-dimineata (ma rog, la 10h, dar 10 de vacanta, care se considera înca devreme) D. si consortul ei, la fel de simpaticul P., vin sa ma ia de la hotel.

Ca de obicei, D. este eleganta si arata superb.

D. este o femeie foarte frumoasa.

Aproape 56 de ani, dar arata totusi ceva mai tînara decît este (nu cu mult, dar totusi !), D. este o femeie frumoasa. Dintre cele care au fost, sînt si ramîn frumoase la vîrsta lor, la orice vîrsta. O femeie frumoasa va fi o femeie frumoasa si la 80 de ani. Si D. este din specia lor.

D. asteapta sa-mi las bagajul la receptie, în timp ce P. ne asteapta pe amîndoua în masina (au venit cu BMW-ul ei decapotabil cu doua usi si D. ma forteaza aproape sa stau eu în fata. Eleganta de comportament a acestui cuplu este întodeauna fara cusur.

Plecam spre Sablon si în drum povestim despre "aseara", "copii" (D. si P. au doi, mari, scoliti si de care sînt mîndri), vremea de afara, despre mine si E., despre una, despre alta,... nimicuri.

Ajungem în Sablon si P. ne lasa la o terasa (care se va dovedi a fi "the place to be", Le Vieux Saint-Martin).

The place to be... ne vom lamuri imediat : o cafea costa 4 € si cînd întreb daca au croissants, chelnerul îmi raspunde ca ei nu fac asta cu aerul de "noi nu ne coborîm la asa ceva".

Ne bem cafeaua si asteptam ca P. sa apara dupa ce va fi parcat masina. Doar ca P. nu apare.

În cele din urma sfîrsim prin a-l observa ceva mai încolo, în margine de trotuar, tot în masina. Nu gasise loc de parcare si, aliniat provizoriu la bordura, ne astepta pe noi, sa ne terminam cafeaua.

Nu întîrziem si ne alaturam din nou lui, în masina.

Hotarîm sa lasam masina într-o parcare subterana cu plata si sa mergem în Galerie de la Reine.

Aveam sa coborîm pîna la etajul 7 al parcarii pentru a gasi, în sfîrsit, un loc liber.

Bruxelles

2009-05-11T22:36:00.004+02:00

Ajung la Bruxelles pe seara si E. ma asteapta la gara. In tren, alaturi de mine, bruxellezi bronzati (o fi vreo moda belgiana, bronzul asta de mijloc de vara la început de mai ? sînt toti ca întorsi de la Monaco, eleganti si caramelizati tropezian, de nu mai stii în ce tren te afli, daca nu cumva te-ai urcat, gresit, în cel cu directia sud).
In gara la Bruxelles însa o adiere racoroasa (prea racoroasa ?) îti aduce aminte ca esti mai... la nord, desi soarele te îmbie a august, dar numai din zîmbet, nu si din caldura.
E. ma asteapta la gara si ne îndreptam repejor spre hotel.
Adevarata seara de primavara.
Ne e foame.
Îmi depun bagajul si plecam la restaurant.

Meniul ma amuza pentru ca belgismele par franco-arhaice si uneori de neînteles. Cartofii "nature" sînt "pommes de terre tournées" si cognac-urile de dupa cafea "des pousses" (în loc de pousse-café". Et encore ! Unde mai vedem azi, pe meniu, "pousses-café" ?
Limba "belgiana" deci are un aer de început de secol care ma face sa rîd.
Franceza e eleganta, pretentioasa, "subtire", high-life, subtila.
"Belgiana" are un iz de început de secol, decadenta si usor mirositoare a dantele scoase de la naftalina. Un fel de ruda de la tara, simpatica si dintr-o bucata, uneori greoaie si "verde-n fata", cu aer de matusa-fata batrîna. Natînga si ridicola, dar plina de veselie si umor.

De altfel, pe un raft dintr-o librarie bruxelloise aveam sa vad, pîntecos si mîndru, un dictonnaire des belgismes. Il fallait y penser ! :)

Aproape de miezul noptii, ne întoarcem la hotel.
Camera e destul de mica, dar patul e confortabil si adormim prelung si plutitor.
Da, se doarme bine la Bruxelles.

inspiratii de... noiembrie

2009-04-28T22:15:00.004+02:00

Sîntem aproape în mai si nu a venit primavara. Au fost cîteva zile calde si însorite saptamînile trecute si azi putin soare.
Seara, dupa lucru, am fost la cumparaturi. Intr-un imens supermarché din afara Parisului. Cumparaturile mi-au luat 20 de minute si întorsul acasa, din cauza traficului aglomerat, mai mult de o ora. În plus, la întoarcere era frig si ploua cu galeata. O ploaie de noiembrie, rece si deasa, lunga si patrunzatoare. Din strada pîna în usa cladirii m-a facut ciuciulete.
Am aruncat totul în frigider si am sarit în cada sa ma încalzesc.

Cada e locul meu de predilectie ca sa-mi revin. Din orice. Ma preling în apa si totul în jur devine un balon de sapun, usor si alunecos. Abureala de pe oglinda e cea a gîndurilor, amiotica si delestatoare.
Alunec usurel spre bine, ma golesc de mine cea de peste zi, ma golesc de viteza, de stress, de una si de alta si ma regasesc goala (goala în cada e cam pleonastic, nu ?), molesita si în stare-de-nu-mi-pasa. Mi se prelinge oboseala în apa, ma las în voia mirosului de pin al sarurilor si... e bine.

Si uite-asa mi-a trecut azi seara si n-am facut nimic. Nici macar dat cu aspiratorul, asa... de ochii 'mnealui (care soseste mîine de la Amsterdam). Asa ca nu's cum, nu's în ce fel, dar între mîine dimineata si mîine seara (pune la socoteala si cele 9 ore petrecute la lucru !) va trebui sa :
- dau cu aspiratorul (stiu, se repeta, dar... a devenit o obsesie de gospodina de 40 de ani ! Pfff... la 25 tot asa eram !)
- spalat pe jos în baie (sanitarele sînt deja curate);
- spalat pe jos în bucatarie.

Si cum nu stau înca în Palatul Versailles, ar trebui sa devina facubila toata treaba.
Daaaa ?
Da.
Asadar, pîna una-alta, noapte buna caci mîine e o noua zi !

lucruri pe care le simtim...

2009-04-25T00:38:00.003+02:00

Acum 2 zile am cîstigat 24 € la loto. Dupa ce am cheltuit pentru asta 10 €.

Iar azi, în mod ciudat, am cîstigat din nou 111,2 €.

Ori am simtit asta, am simtit ca... trebuia sa cîstig.

Eu, care nu cîstig niciodata.

De fapt, singura data cînd mi s-a mai întîmplat, a fost în ajunul zilei mele de nastere de... 40 de ani. Pîna atunci, nimic. De atunci, nimic.

Ce-ar fi sa fi fost un prag al cîstigului si acum sa fiu o cîstigatoare constanta ?

Tata era.

Oare cîstigul la loto se mosteneste ?

la Paris, în curînd... împreuna

2009-04-25T00:33:00.004+02:00

Ne-am asternut pe cautat un apartament, de data asta pentru...noi. Dupa o saptamîna stim deja ce "nu" vrem, mai ales eu.

Dupa o saptamîna stim deja ce ne-am dori, mai ales el.

De stressat, stressam amîndoi.

El, azi-noapte, la 4:00 era treaz.

Eu, azi-noapte, am dormit prost cu cosmaruri.

De fapt, mie îmi pasa mai putin decît lui, caci el trebuie sa se mute cu orice pret.

Eu, daca nu-mi convine, nu misc (ultima încercare de negociere).

Desi as vrea sa ne reuseasca toata mutarea asta împreuna.

El pare gata de compromisuri cu privire la locatie (pe o linie de metrou, nu de RER).

Eu sînt gata sa închid un ochi la cîteva lucruri în plus pe care le are (si, Doamne, ce de mai are...).

El vrea un 80 m² minim, mie mi-ar ajunge si mai putin. Cît de putin ? Depinde unde...

Ehei, da, asta e gîndire cu adevarat de Parizian : apartamente mici, chirii mari, spirit pragmatic. Pîna mai scad preturile pentru cumparat.

Chiar as vrea sa ne reuseasca caci gîndim din ce în ce mai mult în acelasi fel. Si constatam ca sîntem oricum plecati pentru a naviga în aceeasi barca.

Sa vedem cum se vor petrece lucrurile si, mai ales, cum vor evolua ele.

De Paste

2009-04-19T16:57:00.007+02:00

Zi de Paste. Banala, fara mare tevatura.

Tevatura a fost saptamîna trecuta, cînd l-am "sarbatorit" pe al "lor", la Londra.

Asa ca azi, cuminte, acasa. Cu telefonul lînga mine pe canapea, însa (Deh !)
Dupa-amiaza însa am fost la biserica : pentru ca asa se cuvine, pentru ca asa am simtit.

De ce mi-e dor ?

Nu, nu de oua. Nici de cozonac. Nici de drob (desi cel pe care îl facea mama din muschi de porc...mmm !)
Mi-e dor sa am o familie.

Mitul frantuzoaicei ?

2009-04-18T12:54:00.008+02:00

Pe un blog american, un post si multime de comentarii despre "mitul frantuzoaicei". Adolescente, femei si multime de barbati traiesc la umbra mitului de care uneori profit fara sa vreau. Dar... cu placere. Si miturile pe care le purtam in noi ne justifica, nu-i asa, visele, frustrarile, listele de viata, fantasmele. Ele sint bresa prin care ne strecuram, de indata ce avem ocazia, pentru a ne trai viata ca intr-un film.
Eheeei, mitul frantuzoaicei...
Acum ceva vreme cineva regreta ca, locuind aici, nu am, cînd vorbesc... engleza, un accent frantuzesc. Pe care, se pare, anglo-saxonii îl gasesc atît de sexy... !
Asadar "mitul" exista in realitate, dar, desigur, el poate fi ucis de un singur exemplar care il contrazice. De fapt, eleganta frantuzoaicelor nu este una de... nunta. De multe ori, nu este vizibila la prima vedere. Se cere observata, analizata, disecata, studiata (desigur, lumea e si aici ca peste tot : 75 % banala, dar oare nu exceptia face regula ? Exceptia si mitul...).
Asadar, dupa ani si ani printre ele, le studiez inca (critic sau admirativ, in functie de circumstanta). Insa... daca imi iau in consideratie doar colegele de la lucru, fara a fi de o eleganta de toc inalt si unghii de vedeta de jazz, sint mereu foarte ingrijite, asortate, elegante prin... banalitate. Elegante pentru ca nu ies din comun, pentru ca, uitindu-te la ele (cu privirea aia pe care o au uneori femeile cind cauta nod in papura), nu le poti critica.
Cuvintul cel mai potrivit ar fi : ingrijite. Apoi, eleganta lor adevarata vine din detaliu. In ani si ani de Paris, inca nu am învatat sa înnod o esarfa în modul acela sublim pe care îl au ele de a o face. Vi se pare ciudat ? Ei, bine, toata arta frantuzoaicei de a fi eleganta ar putea fi concentrata in arta de a-si înnoda esarfa. Acela "ceva, nu stiu ce" inimitabil care face nimicul sa atraga privirea. Un detaliu ! Dar ce detaliu !
Si mai e ceva : frantuzoaicele rar se "boiesc". Rar se rujeaza. Odata, o prietena venita de pe aiurea m-a intrebat dupa doua zile de Paris : "de ce se uita la mine ca la o... ?"
Renunta la ruj, i-am spus, si se va termina cu asta.
Inca un detaliu : trusa de machiaj a unei frantuzoiace cuprinde trei (doar trei !) produse de baza : mascara (pentru o "eleganta" de aici, mascaraua este nelipsita si unicul produs pentru machiajul ochilor), fond de ten si, eventual, putin glos colorat pentru buze (mai ales seara). Atît.
Restul ? o fusta, mai mult decit un pantalon, un ciorap asortat (rareori de culoarea pielii, de multe ori negru), un detaliu/accesoriu întotdeauna impecabil (poseta, pantoful) si... felul cum îti legi esarfa. Dar despre acest din urma element, înca nu va pot da multe amanunte: cred ca se învata de la...mama !

Hm, gîndindu-ma peste cîteva zile cum sa ilustrez acest post, realizez cu surprindere ca, daca ma gîndesc la o imagine-prototip al elegantei frantuzesti dau, inevitabil de... o englezoaica (hm, mama olandeza, dar aristocrata, va rog ! si tata britanic, cu radacini austriece, irlandeze, scotiene si... franceze (hm, trebuia sa fie ceva pe undeva... !) Si nu oricare englezoica : una care prin locul nasterii si mai apoi prin locul mortii, a pendulat in mediu francofon, în mod ciudat, fara sa îl atinga altfel decît tangential (Belgia, la început, Elvetia la urma).

Cine ? Cine ?

Audrey Hebburn, desigur ! (aici în Breakfast at Tiffany's)
Dar, pîna una alta (adica daca nu v-ati nascut (deh !) cu o mama frantuzoaica... o carte care "lumineaza" cite ceva : Helena Frith Powell : "Two lipsticks and a lover" (oh, da, se poate gasi pe http://www.amazon.com/.