sâmbătă, 5 decembrie 2015

Ca altadata...

Imagine personala

Era pe lista mea "de facut" de ani de zile. 
Si tot de ani de zile, nu reusisem. Ba una, ba alta, ba timpul prea scurt, ba lipsa de bani (în studentie), ba lipsa de programare (suficient de devreme pentru a avea o mica sansa). 
Aceea de a merge la Opera din Viena cind... nu locuiesti la Viena.

Anul acesta însa s-a nimerit exact ca în vis. 
Iarna. 
Frig. 
Craciunul se apropie, orasul arata feeric.
 Fata de Paris (unde doar centrul este cît de cît decorat si citeva strazi in cartiere înstarite (acolo unde comerciantii au bani pentru a plati), Viena isi pastreaza traditiile. 

Atmosfera este cea de decembrie : lumea alearga dupa cadouri, freamata, trepideaza. Si, între doua alergaturi, se opreste la o cafea, admira "pietele de Craciun", se plimba, bea un vin fiert sau... merge la Opera. 

La fel trepidam si eu în asteptarea acestei minunate Traviate. Cu Alagna pe afis, entuziasmul e mare si nerabdarea tot pe atît. 

Pe dinafara, Opera din Viena este uriasa.
Între o sinucidere si un infarct (al celor doi arhitectecti, care n-au apucat sa-si vada realizarea), cladirea nu poate fi decit "dramatica". Te astepti sa fii coplesit înauntru.
Însa nu. E de dimensiuni... umane, aproape deceptionant de umane.

Imagine personala

Publicul însa e de dimensiuni... vieneze si nu se dezminte : corservator, înradacinat în istorie si traditie, manierat si stiind sa se amuze. În antract, sampania curge în flûtes si ochiul admira spectacolul care continua în afara scenei : eleganta, eleganta, eleganta fara ostentatie, însa cu subînteles : "pentru ca asa se face".

Este unul din putinele orase (din cele pe care le-am "verificat" eu, cel putin) unde vienezul - sau, mai degraba, vieneza - se imbraca ca la început de secol. Da, doamnele (o buna parte dintre ele) purtau rochii lungi, de seara. Si nu numai japonezele (cum mi s-a intimplat sa vad la Covert Garden). 
Rochii lungi, blanuri, bijuterii de zile mari. Timpul dat înapoi... ce placere !... 
Domnii cu papion sau, mai modest, cu cravata. Mantou de casmir sau alpaca. 
Si acea educatie si curtoazie pe care rar le mai intilnesti în locuri publice. 

Desigur, cîte o aparitie va da buzna în blugi, însa lumea ignora si trece mai departe : acestia nu sînt obisnuitii decorului, deci îi vom ignora si trece sub tacere. Pîna si ochiul îi trece sub tacere. 
De sus pina jos, de la stînga la dreapta si apoi pe scena, de la detalii arhitecturale la estetica publicului, de la vocea lui Alagna (si nu numai), ochiul si urechea sînt solicitate in fiecare clipa si au prea putin timp (sau ocazii) sa critice.


Imagine personala

Este unul dintre acele momente pe care le savurezi si le lasi sa se topeasca lent, pentru a o lua de la capat în secunda urmatoare. Cu altceva.

De la muzica la ambianta, o seara memorabila, terminata cu sampanie, tîrziu în noapte : cina la Café Mozart. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu