luni, 7 iulie 2014

Avignon, un pod peste ani...




"Dar, tata, scrie clar ca mi se ofera cazare si masa...", îi spuneam eu, întinzîndu-i cu convingere hîrtia oficiala. "Scrie, scrie..., dar nu se stie niciodata !", îmi raspundea el neîncrezator în fata entuziasmului meu. Si uite-asa plecam spre Avignon, în miez de vara, cu un rucsac în spate, plin cu conserve de carne de vita. 
Pentru ca... "nu se stie niciodata !"
O luna mai tîrziu, aveam sa ma întorc acasa cu rucsacul gaurit din cauza conservelor. Si cu conservele în el (pentru ca, deh, se dadusera bani pe ele si nu-mi venea sa arunc pretioasa mîncare la gunoi).
În miez de vara, în miez de festival de teatru, Avignon-ul a fost primul meu contact cu Franta.
N-aveam un ban în buzunar, nici vorba sa fi putut plati un bilet "oficial", dar aveam de partea mea entuziasmul anilor de studentie si extraordinara lor inconstienta.
Colegii mei americani, germani, japonezi platisera bani seriosi pentru a participa la acel curs de vara care mie mi se oferea gratis, printr-o nemaipomenita intorsatura de noroc. 
Ei se duceau seara la teatru si, la întorcere, deschideau sticle de sampanie frantuzeasca în curtea cladirii în care stateam cu totii. 

Inconfundabilul sud...
Eu cascam gura pe strada la scenetele jucate gratis pe trotuar, caci n-aveam din ce sa cumpar un bilet de spectacol, beam apa de la robinet si eram nemaipomenit de încîntata sa fiu acolo. 
Doar sa fiu. Camera în care eram cazata nu era mai mare decit un dulap pentru maturi, lipita de cabinele de dus a caror functionare ma trezea în fiecare dimineata. 
Si ce daca !...  Era cald, eram la Avignon si eram fericita ! 
Televizorul din sala comuna, la care se retransmiteau ecranizari dupa Pagnol, îmi era de ajuns : aveam atmosfera din sud, accentul din sud (care se pare ca este astazi al meu în franceza), ospitalitatea fara seaman al oamenilor din sud. Cîntec de greieri pe seara, miros de lavanda si, în pragul bucatariei, de usturoi si ardei copti. Si ochii plini de o lume noua, diferita, privita cu ochi mari, mari, cît un pepene galben de Cavaillon. Parfum de sud si de Provence... 

De atunci, am revenit la Avigon cu placere, de cîte ori am avut ocazia. Cu aceeasi emotie de la început si aceeasi fericire.
Însa acum, în vara aceasta, e pentru prima data cînd revin pe timp de festival, exact ca atunci.
Si exact ca atunci, totul e deja platit. Dar camaruta în care abia încapea un pat simplu si o masuta cît o banca de elev este astazi înlocuita cu un adevarat hotel, unde totul ne sta la dispozitie. Si, din nou, camera mea da spre apa (dar nu spre dusuri, ci spre piscina). 

Avignon, Novotel Centre
Tînara de atunci, care n-avea nici din ce sa-si ofere o înghetata, este astazi invitata la cocktailurile festivaliere, caci reprezinta, la Avignon, o socieate frantuzeasca. Iar o seara la teatru, pentru a vedea piesa cea mai în voga a verii, nu mai este nicidecum o problema.
Si atunci cînd nu uiti de unde vii si cum a fost la început, este imposibil sa nu traiesti totul cu emotii si ochi umezi.
Mai-mai ca as dansa si eu de fericire pe podul din Avignon... cum bine vrea cîntecul.

Celebrul pod din Avignon

E festival si forfota e în toi, cu musica la fiecare colt de strada, cu clowni care împart anunturi publicitare pentru cele 1000 si mai bine de piese jucate în fiecare zi). 


Dupa o cafea pe terasa însorita si plina de lume a unei cafenele, N., cu care am venit de la Paris (2 ore jumatate de TGV) se declara obosita si se întoarce la hotel. Urmeaza sa ne reîntîlnim pentru cina.

Am în fata trei ore si mai bine de hoinareala familiara pe strazile Avignonului. Si... de shopping. Cu delecatarea celui care, acum, îsi permite aceasta plecere, cu gîndul la frustarea primei dati. 
Intru într-o boutique de pe rue Joseph Vernet si nu rezist tesaturilor provensale : o esarfa de bumbac, care se va înfasura delicat în jurul unei toarte de cos de pai si una de matase, care va acompania rochia de in programata pentru seara de marti, la teatru. 

Imprimeu provensal, image via Les Olivades

Ma întind la vorba cu foarte amabila vînzatoare (care e si proprietara magazinului) si, nici una, nici doua, auzind ca sînt venita de la Paris în scopuri profesionale, eleganta doamna, care se apropie bine de vîrsta pensiei, lasa tejgheaua cochetului magazin si ma invita sa vizitez l'arrière-boutique, adica un apartament din curtea din spate. Conteaza probabil pe mine pentru a-i face reclama, caci doreste sa-l inchirieze... turistilor. Apartamentul e cochet si "cu caracter", însa eu stau acolo doar patru zile si... la hotel. Greu sa-i gasesc musterii. Dar nu plec fara cartea de vizita caci nu se stie cînd poate avea omul nevoie de... cazare în Avignon pe timp de festival (venita în mod privat, nu as avea nici o sansa într-un hotel, indiferent de numarul de stele, fara o rezervare cu saptamîni bune înainte).  

Cloître Saint-Louis

Curtea Palatului Papilor, transformata în scena de teatru

Îmi continui hoinareala : revad locuri cunoscute..., admir arhitectura sudului, din piatra alb-galbuie  si palatul papilor si celebrul pod : "sur le pont d'Avignon, on y danse, on y danse...". Dar, pîna una-alta, sînt asteptata la cina. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu