joi, 22 mai 2014

Mîinile domnului Ramirez


Valencia, 22 mai
E cald, soarele îmi bate necrutator pe ceafa. Ma dor picioarele si mi-e sete. 
Sîntem în avans si ne asezam la o masa din Piata Colon. Cer un coca-cola cu gheata. 
Suna telefonul. Raspund. Notez. Visez la zilele care vor urma. Plutesc într-o realitate cît se poate de clara, dar tot pe atît de nesigura. Planuri se fac si se desfac aproape în fiecare zi. 



Valencia - Mercado Colon

In dupa-amiaza aceasta avem întîlnire într-unul din cabinetele de avocati de linga Mercado Colon. La un pas de buticurile de lux, în umbra unei cladiri impunatoare de la începutul secolului trecut, imensele usi de stejar sumbru ne lasa sa banuim birouri de pe vrremuri, cu covoare groase si mobilier de acajou, cu rafturi pline de carti de drept si avocati bruni, cu par negru, lucios si brillantinat, fumînd trabuc cu importanta. 



image via wordpress.scottsdalecigarclub.com

Sunam. 
Secretara ne deschide usa si ne invita sa intram. Ceea ce, în Franta, ar fi fost antecamera cabinetului, aici era o banala sala de întruniri, cu mobilier alb si modern. Si de dimensiuni modeste. Banala ca într-o întreprindere corporatista oarecare. Iar domnul Ramirez nu are nici burta si nici trabuc. Nici avocatii spanioli nu mai sînt ca pe vremuri, mon cher !...
Are parul foarte scurt si pielea bruna, dar mai degraba bronzata. E foarte tînar si zîmbeste calm. Iar eu nu-mi pot dezlipi ochii de pe mîinile lui. 
Îmi fac de lucru cu importanta, scotînd blocul de foi pe care urma sa iau notite. Are mîini de pre-adolescent, cu degetele incredibil de fine. Cu unghiile taiate scurt si regulat, bine conturate cu pila. Mîini mici si subtiri. Privirea îmi cade în mod constant pe ele. Dificil sa ma concentrez : domnul Ramirez are mîini prea frumoase. De o delicatete senzuala. 

Explicam. Asculta. Punem întrebari. Raspunde. Nu la toate. Chichitele meseriei ma fac sa îl împing la un studiu comparativ între Spania si Franta. Promite un raspuns prin email.
Secretara lui ne va însoti, saptamîna viitoare, la ghiseu, pentru obtinerea sesamului care deschide usile oricarui pas serios în Spania : numarul fiscal obligatoriu.

Ne luam la revedere, dar nu înainte de a-i propune, în gluma, domnului Ramirez, sa-i cumparam cabinetul. De fapt, apartamentul în care este situat cabinetul.

Avocatul ne priveste o secunda nedumerit, apoi se întoarce catre secretara ca si cum ar vrea s-o întrebe daca se pot face actele repede. Secretara rîde. Rîdem si noi. Dl Ramirez ne strînge mîna, parca usurat.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu