miercuri, 5 martie 2014

Valencia, între vechi si modern

Contraste arhitecturale valenciene

Început de martie, la Valencia. 
Daca acum un an mi-ar fi spus cineva ca ma voi îndragosti de acest oras, ca ma voi apuca de învatat spaniola si ca voi veni aici ca acasa, nu l-a fi crezut. Destinul are însa cai surprinzatoare si iata-ma la Valancia din nou, (aproape) ca acasa. 

Strazile ei mi se par familiare, dar stiu ca înca mai am de descoperit : poate nu atît geografic, cît din mentalitatea oamenilor : comunica usor, intra în discutie fara complexe - în metrou, la masa de restaurant de alaturi, în magazine. Si regret ca nu le pot, înca, raspunde pe masura. Ma (in)satisfac cu putinele cuvinte pe care abia le stiu rosti deocamdata si înlocuiesc cu larghete lacunele-mi de vocabular cu zîmbete largi, menite sa acopere stîngacii lingvistice. 

Dimineata peste Valencia

Plaza de l'Ajuntament (în martie)
 
Valencia, L'Agora



 
Valencia, Opera (image via Kalamatianos)






Si dupa toate aceste imagini, cum oare pot explica aerul "constantean" al Valenciei. 
Orasul are cladiri fastuoase care duc cu gîndul la Paris, cladiri futuriste care duc cu gîndul la echilibristice arhitecturi ale viitorului si cladiri mediteraneene, care duc cu gîndul la... orice sud european. Si, cu toate astea, atmosfera are ceva din cea a Constantei : acelasi aer familiar al femeilor de pe strada, trecute de o anumita vîrsta, usor demodat-traditionaliste, dar cochete si îngrijite, aceeasi nostalgie a Constantei iarna, sau primavara sau toamna, cînd lipsesc turistii si totul pare linistit, calm si domol, aceeasi impresie de bunastare cocheta pe care o dadea Constanta anilor '80 (în comparatie cu alte burguri românesti ale vremii). 
O data în plus, regasesc in Valencia ceea ce nu mai regasesc la Constanta. Si, odata în plus, ma regasesc, în mod ciudat, întoarsa în timp, melancolica si... fericita. Da, fericita ! Ca în copilarie. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu