joi, 6 martie 2014

Printre spanioli

Mijloc de saptamîna, cîteva zile libere si iata-ma la Valencia în mai putin de doua ore. 
Din nou, dar atît de normal de-acum. 


E primavara de-a binelea, termometrul a sarit destul peste 20°C cînd sar si eu din avion în metrou : eu sînt în tricou, ei... sînt înca cu pulovere groase si, citeodata cu fular. Notiunea de iarna nu e, se vede treaba, aceeasi pentru toata lumea. Pentru ei se iese din iarna, pesemne, dupa luna calendaristica. Or, sîntem de-abia în martie.  

Ajung în oras, îmi las bagajul si, desi fara pierdere de vreme, e aproape întuneric cînd ies sa manînc ceva. La barul meu preferat de tapas, terasele sînt pline de mese, cu tacîmuri si pahare deasupra, dar nimeni nu îndrazneste sa cineze afara. As îndrazni eu, dar as sari în ochii localnicilor si, singura, nu vreau s-o fac pe turista cu orice pret. La restaurantul de alaturi, turisti blonzi si înalti manînca, desigur, afara. Aproape îi invidiez ca nu sînt singuri si ca o fac fara sa le pese. Eu... nu sînt blonda. Si, asumîndu-mi latinitatea, ma îndrept - conventionat si cu un oarecare regret - spre interior.

Barul ales de mine, modern (daca n-ar fi barca agatata strengareste de plafon), n-are nimic dintr-un local pescaresc totusi. Se pretinde specializat pe bucatarie basca, însa tapas-urile sînt clasice si... se topesc în gura. 

Sala, dispusa pe lungime, e aproape goala la orele 21. O ora mai tîrziu însa e plin si lumea discuta si ciuguleste cîte ceva în picioare, fara multe formalitati.


Relaxare


Serviciul e rapid, principiul cît se poate de simplu : ingredientele unui pincho - feliuta de ceva (în general de franzela) peste care se suprapune altceva (o felie de somon si un castravecior, un cîrnacior, o pasta de ciuperci sau o tortilla cu ardei copt - diversitatea este inimaginabila) - sînt tinute împreuna cu o scobitoare. 
Îti iei o farfurie si te auto-servesti de la bar, cu gustarea care te atrage. 
Si, din cînd în cînd, chelneri surîzatori trec si-ti soptesc la ureche ingredientele altor pinchos, de data asta calzi, pe care ei-însisi le poarta printre clienti, pe platouri : poti refuza, sau te poti servi dupa plac. Sau poti refuza runda asta si o poti accepta pe urmatoarea cu altceva. 
Cind termini si vrei sa platesti, faci semn chelnerului, care vine si numara scobitorile. Înmultite cu pretul (unic) al unui pincho, acestea dau totalul notei. 


pinchos & tapas


pinchos



3 comentarii:

  1. aaa, ce idee interesanta! nu m-am asteptat la asa ceva.
    ai nostri n-au ajuns pe acolo, sa bage scobitori in buzunar si sa plateasca mai putin?
    asta ca sa vezi cat de mult mi-a intrat in sange sa ma pazesc peste tot de hoti. in loc sa ma bucur de informatie, eu ma gandesc la latura negativa ... hm, asta nu prea e bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. In mod surprinzător, am auzit foarte rar vorbindu-se românește pe străzile Valenciei... Si nu am văzut deloc cerșetori care să vorbească românește, precum sînt la tot pasul în Paris. Nu am văzut acea categorie socială pe care o știm atît de bine și de care ne este rușine în toată Europa.
    Pe de altă parte, cred ca ar putea si unii spanioli sa facă asta, nu numai anumiți romani...vremuri de criza... le-ar putea trece prin cap. Dar oare cît de jos trebuie sa fie cineva (sau sa accepte sa cobore - în primul rînd în proprii lui ochi) ca sa se gîndească să fure două înghițituri de franzelă ?
    Poate că au și mici pagube din astea..., nu știu... Și poate, în socoteala afacerii, e pusă la "pierderi inerente", precum e pus paharul spart din greșeală.
    Barul nu e dintre cele cu scaune de plastic totuși și probabil clienții lui normali nici nu-si pun problema... Poate se întîmplă foarte rar sau poate deloc.
    Sau or avea vreo modalitate de urmărire, cine poate ști ?

    RăspundețiȘtergere
  3. e bine sa aud ca valencia a scapat de cersetorii romani, dar nu numai la ei ma refeream, ci si la șuții români, la cei care te fură în autobuz, la cei care fură parfumuri din magazine etc.
    probabil ca o tartina e prea putin pentru ei, nu se incurca cu asa ceva.
    si da, ai dreptate, cred ca si-au pus si patronii o marja de pierderi, ca e imposibil ca unuia sau mai multora sa nu le scape cate una, doua, trei scobitori ”pe jos”.

    RăspundețiȘtergere