sâmbătă, 17 august 2013

Toate drumurile... prin Germania

Toate drumurile duc, dacă nu la Roma, măcar în Italia. Iar și iar, nesătule, nesățioase, chiar și pe ocolite : Germania ne e, adesea, putin cunoscută ca destinație turistică. O descopăr încet-încet, cînd și cînd.
Nu are fastul turistic al Italiei sau al Franței. Iar nemții nu prea fac caz de obiectivele lor turistice, adesea necunoscute, probabil tocmai din acest motiv. 
E un "turism pentru vîrsta a treia" : nimic spectacular, dar totul plăcut și calm. 
Deși turismul în Germania e fără surprize - curat, confortabil, limpede, cu flori... oriunde - spiritul meu latin e (încă) surprins de cît de lin decurg lucrurile. Germania e odihnitoare și calmează : stressuri de peste an, nemulțumiri de ieri, neliniști de azi. Si învinge rezistente gastronomice prin copiozitate, mai mult decît prin rafinament.


benzinarie în Germania



tarta cu prune

Într-una din seri, aveam să dormim pe Reichenau, în mijlocul lacului Konstanz. 
Si la rascruce de granite, caci lacul are maluri în trei tari : o bucățică în Austria, una, un pic mai mare, în Elveția și o bună parte în Germania. 
Pe partea germană, în landul Baden-Württemberg, insula Reichenau (parte - împreună cu mănăstirea pe care o gazduieste - din Patrimoniul Mondial al UNESCO).



Ca oricare altul ? - un drum istoric : drumul napoleonian spre insula Reichenau

Drumul cu plopi care duce spre insulă e din 1838. Si construit de Napoleon al III-lea. 
Peste drum (în fine, peste...lac), tînărul împărat avea amintiri din tinerețe : pe malul elvețian se zărește (și se poate vizita) castelul Arenenberg, proprietatea mamei lui, Hortense de Beauharnais.

În dreapta, catargul tinteste spre Castelul Arenenberg


Astăzi, într-un peisaj încîntător, insula e o destinație calma - pentru un weekend sau mai mult - spre care care se îndreaptă elvețienii de peste drum (veniți cu cursele regulate de vaporaș) sau europeni de peste tot.


Reichenau




Vecinii (elvetieni) din fata


Reichenau





2 comentarii:

  1. Frumoasa vacanta, Octavia!
    In muntii Padurea Neagra am fost de cateva ori, in perioada primaverii. Prima data cand am vazut codrii intunecati, cu brazi uriasi acoperiti cu zapada, am avut o revelatie: am inteles cu adevarat povestile Fratilor Grimm.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va urma... ;)
    (multumesc pentru comentarii, Gabriela)

    RăspundețiȘtergere