duminică, 18 august 2013

Dezamagire... danubiana

Si-acum va voi întreba : ce-am învatat noi la scoala ? De unde izvoraste Dunarea ? 
Cu tot internetul si cu toata Wikipedia, copilul din mine, ramas înca la stadiul geografic de la clasa a IV-a, credea cu tarie si ar fi sustinut foarte sigur pe el ca Dunarea izvoraste (nu-i asa ?) în muntii Padurea Neagra.

Unde Dunarea se varsa în mare, prea bine stiam : fusesem, vazusem, geografia nu mintise, nici manualul : era chiar asa - Dunerea se varsa în Marea Neagra, nici o umbra de îndoiala. Am si acum în minte o plaja pustie din Delta, unde marea îsi schimba culoarea si pare atît de ciudata... Nostalgii, nostalgii... Învatate, credibile, neîndoielnice si romantice. Dunarea se varsa atît de frumos în mare !...

Trebuia însa ca, într-o zi, sa vad si de unde izvoraste. 
Asteptam asta cu nerabdare, ca pe un parcurs initiatic în sens invers, de la coada la cap. 
Dar complet. Si trebuie sa marturisesc ca îmi imaginam înca, în mod naiv, un izvor susurînd pictural printre pietre, cu raze de soare, strecurîndu-se filtrat prin frunzis des si întunecat de padure... neagra, profunda. Coborînd în clipoceli "cristaline".

La "fata locului", mi-a fost jena de naivitatea mea. M-am simtit strafulgerat inculta pentru a nu fi verificat înainte si a-mi fi evitat astfel copilaresti dezamagiri. 
Nu, Dunarea nu izvoraste în Padurea Neagra. Nici macar în padure nu izvoraste. Nici izvor printre pietre în codru des nu e. 

Desigur, ca sa complicam putin lucrurile (simplificate de manuale si învatatori ca pentru nivelul clasei a patra de acum niste zeci de ani), unul din cele doua rîulete (Brag si Brigach) care vor forma Dunarea izvoraste undeva spre Padurea Neagra. 
Ele însa se unesc în apropiere de Donaueschingen, în margine (tangentiala) a regiunii Padurea Neagra. Si iata deci Dunarea. Care la un moment dat dispare chiar în subsol si apare din nou si în fine devine, în trei cuvinte, un mare fluviu. Ridicol de simplificat, ca în manualele noastre scolare. Cîti copii mai învata oare asta la scoala si astazi ? 

Izvorul Dunarii se afla, dragi copii, ... în prin centrul orasului Donaueschingen. Într-un bazin amenajat în mijlocul parcului care înconjoara istoricul Palat al familiei princiere de Fürstenberg (ei, chiar asa, ca sa lasam lucrurile la nivelul lor, da, Ira de Fürstenberg e din aceeasi familie...). Domeniu privat deci, al carui acces se plateste, desigur. 

Pentru moment însa nu se viziteaza. Totul este în renovare. Pîna pe la anul. Prin urmare, un panou ne anunta cu umor ca...


Izvorul Dunarii... s-a mutat !!!


Izvorul Dunarii în... Parcul Palatului Fürstenberg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu