sâmbătă, 24 august 2013

Cina magica la Gritti

Santa Maria della Salute, de pe terasa restaurantului

Sînt momente în viata care transforma banalul în exceptional. 

Simplul fapt de a mînca devine, la Gritti, o experienta multipla, care îti solicita toate simturile. Daca ar fi posibil, as recomanda-o... oricui. 
E un moment unic, în care nu ai nevoie decît sa-ti spui ca esti norocos : pentru ca esti în viata si pentru ca viata e frumoasa. Pentru ca esti acolo, atunci, ca un privilegiu. Pentru ca ti-e dat.

Nu rezervasem. Nu ne asteptam sa putem cina. Am încercat. 
Cei dinaintea noastra, sînt întorsi din drum : nu rezervasera nici ei. Dar... ca de obicei, italianul reactioneaza à la tête du client. Mr. Right stie asta si nu ezita.
Chelnerul - nici el : îsi consulta scurt registrul si... iata-ne instalati, la caderea serii, cu fata la Santa Maria Salute, în mijloc de vara. Apa clipoceste în profunzimi la cîtiva centimetri de noi, fata de masa cade în valuri albe de damasc si gondolele trec lin, la mai putin de doi metri de masa noastra. 
Si iata, chelnerul îmi desfasoara servetul pe genunchi, în gestul scuturat, scurt si apretat, al "caselor mari". 
Meniul e îmbracat în brocart venetian de nuanta verde a lagunei, hîrtia din interior are culoarea sampaniei. Cu sampanie începem si noi; cum altfel ? 


Orele trec, nu le vedem trecînd. Realizam ca s-a întunecat de-a binelea, dar noi ne aprindem treptat în placeri gustative, masurate, indicibile. Scîntei stîrnite, intensificîndu-se treptat, delicios, orgasmic. Noaptea e calda si usoara, luminile se aprind peste tot, Venetia straluceste. 
Pe canal trec din nou gondole, leganînd cupluri de turisti îndragostiti. Gondolierul fredoneaza "O, sole mio !..." Vocea îl precede pe Canal Grande si se deschide în ecou. 
E ca un cliseu, dar e chiar asa, incredibil de banal, incredibil de exceptional. Ne simtim  actori ai unui film romantic, dar sîntem noi, acum, aici, de-adevaratelea. 
A fost... nu mai stiu ce-a fost. Vinul, comandat la pahar, pentru a-l putea varia cu fiecare fel de mîncare; la un moment dat un risotto cu trufe negre... un întreg roman în rasfoiri de arome diferite, apoi desertul, delicata apoteoza de spume.
Apoi noi, tîrziu dupa miez de noapte, întorcîndu-ne îmbratisati acasa. 
Acasa ?
Asta-seara, Venetia e "acasa" : pasii sînt ezitanti, dar recunosc stradutele si podetele. 
De ici, de colo, de la cîte o fereastra se aude muzica (îmi vine în minte ca, desigur, Mozart a trait si el la Venetia), lumini sclipitoare coboara din candelabre incredibile (Murano, Murano,... la o aruncatura de bat Murano) pîna la noi, din saloane întrezarite, din strada, prin ferestre înalte : pe o masa lunga, un buchet imens de flori proaspete.

Vecinii din fata (cina la Gritti)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu