miercuri, 21 august 2013

A cîta oara Venetia ?


E august, e cleios de cald si ne petrecem o buna parte a diminetii mai mult în apa decît pe nisip. Mic dejun, apoi cumparam la Stampa (ca sa ne tinem la curent cu realitatile din jur), sorbim un ristretto sub umbrela, de la barul de pe plaja, cu degetele de la picioare rasfirate în evantai. 
Italienii vin la plaja în familie, atmosfera e animata, iar noi lenevim în prima linie, admirînd jocul de boccia al lui Marco si al varului lui, Simone.  
Cîtiva gura-casca, de nationalitati diferite, li se alatura si spectacolul continua asa, ore în sir. Marco are 19 ani, parul în bucle blonde, pielea miere de la soarele Mediteranei si profilul de statuie al lui David de Michelangelo. 

La nonna di Marco e un personaj pitoresc, cu parul de un aramiu venetian si de o politete "ca de pe vremuri", ce vegheaza la buna desfasurare a vacantei si o va marca pe a noastra prin simpla sa prezenta.





  
Spre sfîrsitul dupa-amiezii, am întîlnire cu vechea mea prietena C., la Danieli. La umbra celor 600 de ani ai palatului, privite cu coada ochiului de prin colturi de fantomele lui Goethe, Balzac, Dickens si Zola (toti fosti oaspeti ai celebrului hotel), speram sa gasim aici un loc mai racoros, daca n-ar fi si numai prin cocktailurile (ale noastre fara alcool !) pe care le serveste. Stam la taclale si, în pauze de gînduri, admiram privelistea care ne taie rasuflarea. 






Dintr-o data, de... "dupa colt", apare pe apele canalului, un monstru turistic care ne lasa clocotind steril de mînie. Cum de un asemenea mastodont, o asemenea diformitate a turismului de masa este admisa în interiorul Venetiei, miscînd apele în locuri istorice care sufera si asa prea mult din cauza inevitabilei erodari naturale ? 
Imensitatea "animalului" depaseste înaltimea cladirilor, urîtenia lui depaseste imaginatia si consecintele ecologice ale trecerii lui pe canalele venetiene da masura prostiei celor care aproba o asemenea prezenta aici, atît de aproape. 

Imense vase de croaziera în apele Venetiei
Danieli traieste si el pe laurii faimei caci mici amanunte lasa de dorit; or, oricine stie, doar detaliile ne fac sa alegem o oaza de asa-zis lux, în detrimentul alteia :  în toalete barului, flaconul cu sapun e strasnic lipit de tava pe care este prezentat (se poate deduce ca nivelul clientelei este cel care permite imaginatiei sa creada în posibilitatea unui furt eventual ?), iar concierge-ul îsi face treaba pe jumatate, din moment ce aproape orice tinuta a vizitatorilor este acceptata, acolo unde, în palace-uri care îsi respecta standing-ul, blugii nu sînt admisi si tricoul în locul camasii nici atît. 

Personalul este însa impecabil si Venetia ne sta la picioare : forfota ei nu se ridica pîna la noi, povestim în liniste vrute si nevrute, înainte ca respectivii Mr. Right sa ni se alature la coborîrea serii. 

Acoperisuri venetiene (cu antene parabolice caramizii, integrate în decor)
 
De pe terasa, înfiorîndu-ne la vederea celulelor în care a fost, cîndva, Casanova... 





Danieli, lobby

Si, pentru ca tot sîntem în "turneu" de locuri racoroase, ne hotarîm sa le luam la rînd si sa plecam, pentru cina, la Gritti : daca e bal, bal sa fie !









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu