luni, 29 iulie 2013

Luxul fiecaruia

Sîntem cu totii de acord ca luxul nu tine de bani. Desi banul îsi vîra coada si el, inevitabil, uneori.
El tine de calitate (de la cea asteptata de la o lingura din lemn de maslin, la cea, efermera, a serviciilor impecabile dintr-o clinica, dintr-un magazin sau dintr-un hotel). Da, în general si în zilele noastre calitatea se plateste.
Nu întotdeauna însa. 
Luxul este o filozofie de viata.

El este în primul rînd libertate. 
Aceea de a putea avea activitatea pe care mi-o doresc, atunci cînd mi-o doresc si acolo unde mi-o doresc (neatins înca). 
Este acela de a trai pe malul marii, civilizat si calm.  
Sa locuiesc într-un loc în care sa nu-mi fie teama sa ma întorc acasa seara tîrziu, singura. Pe jos. 




Este un mic dejun pe o fata de masa alba, impecabila, în fiecare dimineata.
Cearsafuri albe, din bumbac satinat. 
Un prosop mare si gros, cînd ies de la dus. 
Mersul dimineata in iarba taiata scurt si uda, fara teama de a pica pe un gunoi, un ciob, o murdarie de catel. 
 
Apoi luxul este acela de a nu avea griji financiare de baza : cu ce platesc mîine o asigurare de care am uitat, ce fac daca mi se sparge un dinte si trebuie platit dentistul...Acela de a sti ca un frigider stricat si nereparabil sau masina în pana nu devin o catastrofa.
Acela de a nu avea de platit un credit personal. 

Acela de a-mi spune ca, daca în weekendul viitor vreau sa cinez în Piazza Navona, o pot face. O mica nebunie, poate, dar nu una foarte mare.

De a ma duce la opera fara a pune în pericol ziua de mîine. Nici pe cea de poimîine.
Si, nu în ultmul rînd, acela de ma înconjura, nu de modern, nici de high-tech, ci de frumos si de calitate : o perna de catifea la spate cînd e frig afara, manusi groase de blana pe zapada, o umbrela care nu se rupe cînd ploua.
Un fular lat de mohair iarna sau o rochie de in alb, sub arsita, vara. 
O sticla rece de apa gazoaza aruncata pe bratele si picioarele încinse. 
O pereche de sandale Capri, ca Jackie Kennedy.
 
Ideea de lux difera însa de la un individ la altul, de la o situatie la alta. 

Ce este luxul pentru voi ?

4 comentarii:

  1. Hm, luxul ... Nu stiu daca ma pot gandi la lux sau sunt inca la eterna faza a strictului necesar. Banii nu-mi permit sa ma rasfat - caci asta ar insemna luxul pentru mine, un rasfat pe care sa mi-l pot permite oricand as avea chef. N-as cere multe. Poate as vrea sa imi pot cumpara ce flori imi plac, fara sa ma gandesc cat costa. Poate as vrea sa chem un designer de gradini, care sa-mi aranjeze gradina dintr-un foc, nu in ani de zile cat imi ia s-o fac acum. Poate ca mi-as permite luxul de a-mi angaja un sofer care sa ma duca si sa ma aduca acasa. Adevaratul lux mi se pare, insa, sa pot avea atatia bani incat sa nu am niciodata teama ca nu mi-as putea ingriji mama cand ii va veni randul sa nu mai poata singura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, Cristina : adevaratul lux este sa ne stim parintii în siguranta atunci cînd nu mai pot, de a le aduce aceasta siguranta. Apoi, chiar si cei care se gasesc in etapa "strict necesar" au cu siguranta momente de mic sau mare lux : o cafea excelenta intr-un bar cu o terasa care ne place poate fi unul din aceste mici luxuri (cotidiene sau anuale). Un rasfat cu o masa buna sau o sticla de vin bun - la fel.
    E vorba nu numai despre visele noastre despre lux, ci de ceea ce consideram rasfat, futil si rar, in viata noastra asa cum este ea astazi. Ca el depinde de bani sau nu, ca el depinde de cit de mult sau de putin timp liber avem sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt in consonanta cu ce ai scris despre lux si cu ce a adaugat Cristina. Ma uimeste cat de mult semanam in gusturi, desi totul pare sa ne desparta!
    As adauga: O cafea turceasca buna, din boabe proaspat rasnite.
    Imi place sa savurez o cafea oriunde ajung in calatorii; e un mod de a ma impregna cu farmecul local.
    O atmosfera tihnita acasa, cate o masa speciala pentru cei dragi sau un coltisor din casa sau din gradina amenajate.
    O calatorie frumoasa pe an.
    Atingerea unui obiect de calitate proaspat achizitionat. Sa trec degetele peste paginile cartilor vechi din biblioteca.
    O, Doamne, placerea vinovata de a hoinari pe internet in cele mai rafinate locuri! Un lux pe care nu mi-l inchipuiam acum cativa ani!
    Ar mai fi... nu vreau sa scriu un articol la comentarii!

    RăspundețiȘtergere
  4. Modul comun de a gindi apropie, draga Gabriela, si pe cei pe care totul pare sa-i desparta. Traim intr-o lume in care frontierele sînt doar mintale. Cred ca ar merita sa scrii un post despre lux..., da. Căci uite, cafeaua aceea și atmosfera locală... cîtă dreptate ai... Și e o excelentă idee, pe care o voi adopta de acum încolo.

    RăspundețiȘtergere