miercuri, 26 iunie 2013

Hoinareli singuratice


Am în fata o saptamîna si mai bine de Valencia. 

 

Îmi petrec deci timpul singura, vizitind orasul, plimbîndu-ma la întîmplare pe strazi, lasîndu-ma surprinsa de arhitectura, observînd oamenii si cascînd gura - si, citeodata, portofelul. Prin magazine (abia începuse perioada soldurilor, tentatiile erau la tot pasul. Cineva spunea ca barbatii fac cumparaturi si femeile fac shopping, colindînd magazinele, ca au sau nu nevoie de ceva.
Intru într-o pravalie care vinde evantaie; doar ne gasim în Spania si e cald. Alaturi de mine, o mama cu fiica adolescenta, cauta sa aleaga un anume tip de evantai. Trag cu urechea la discutia lor cu vînzatoarea si aflu astfel ca exista evantaie clasice, evantaie pentru anumite ocazii, evantaie de seara, evantaie de receptie, evantaie de cocktail si asa mai departe, în functie de gradul de sofisticare al modelului, al carui pret poate ajunge pîna la 600 de euros si mai bine (pentru cele din dantela lucrata manual). Si, desigur, nu arunci evantaiul în poseta ca pe un bat oarecare, ci e musai sa ai pentru el si o teaca de piele moale, facut sa îl protejeze. Îmi ia aproape o ora sa aleg unul din zecile si zecile expuse : clasic, din lemn si matase mustar. 






E cald, e foarte cald afara. Si e racoare, foarte racoare in magazine : cît sa intri cu constiinta curata si sa iesi cu ea tot la fel caci, ah, e atît de cald încît nu se putea altfel : si simti ca ai absoluta nevoie de cîteva rochii de in, usoare, racoroase, fluturînde si de o pereche de sandale cu trei barete simple, din piele bruta, castanie (incredibila varietatea de modele, dar, din pacate, 99% dintre ele sint tip slapi, cu acea bareta între degete care, mie una, îmi este incomoda).
În spirit latino-spaniol sau latino-italian, mai toate au ceva care straluceste : un strass, o bareta aurie sau argintie, foarte potrivite pentru o petrecere pe plaja sau intr-un oras de mal de mare – la urma urmelor, Valencia chiar asta si este – dar aproape imposibil de purtat în birourile capitalelor noastre europeene. 
Pîna la urma, iata, mi-am facut provizia de încaltari si rochii pentru mal de mare. Iar moda de oras va fi evoluînd ea, dar clasica garderoba « de litoral » nu variaza prea mult de-a lungul anilor : in alb, doua bretele, sandale tropeziene din piele bruta, un cos si o palarie de pai care, de la Audrey Hepburn încoace, tot întoarce priviri…
Pentru a evita istoiri inutile si caldura cea mai strasnica, hotarasc din prima zi sa adopt ritmul spaniol : mic dejun si magazine dimineata (se închid oricum la orele 13), siesta dupa-amiaza, cina tîrzie… 
Rataciri silentioase în biserici ascunse privirilor si racoroase trupului... 




 
Orele 23 ma gasesc pe strada si e firesc asa, pentru ca racoarea abia acum începe sa se simta. Orasul e plin de viata. Valencienii au iesit cu mic cu mare si, iata, sînt întinsi în familie la o coada lunga, lunga, care înconjoara una din vechile cladiri ale Facultatii de Litere si sfîrseste prin a ma intriga. Multi se cunosc intre ei si se saluta, discuta, povestesc… Parca ar astepta sa se afiseze rezultatele unor examene si emotii vechi, de pe vremuri, ies la suprafata dintre ani. Ma încumet sa întreb… Ei, bine, la orele 22, spaniolii fac coada... sa intre la spectacol. Un spectacol de balet, gazduit între zidurile groase si racoroase ale vechii facultati.
Putin înainte de miezul noptii, ma întorc la hotel si regret ca sînt singura si nu pot profita mai mult de viata orasului care traieste acum în alt ritm : terasele sint pline, se sorbesc cocktailuri colorate din pahare lungi cu pai, oameni de toate virstele se plimba linistiti si discuta între cunostinte, ici-colo, cite unul scoate cîinele la toaleta. 

Schimb de sms entuziast cu Mr. Right, abia aterizat din Kirghistan si în trecere de o noapte pe acasa. Mîine va fi si el aici, cu mine. Si totul va fi mult mai romantic.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu