marți, 25 iunie 2013

De la Londra la Valencia, în mod hi-tech

Duminica, am zburat de la Londra la Valencia. 
De la Heathrow mai zburasem si stiam ca e impresionant. Dar era prima data cînd zburam de la Gatwick (45 km de Londra) si mi-l imaginam ca pe un aeroport de provincie; ceea ce nu e caci, cu doua terminale si 30 de milioane de pasageri anuali, Gatwick e al 24-lea din lume.

Dar cel mai impresionant nu era aeroportul, ci modul clar si simplu – tipic englezesc – în care erai ghidat sa ajungi la el. Nu am avut nevoie sa stiu (traiasca Google) decit ca, de la Victoria Station (gara Victoria) exista un mijloc de transport spre Gatwick. Odata în gara, lucrurile au decurs de la sine, caci totul era indicat si bine indicat : si bilete, si peron si timp.
În jumatate de ora eram la aeroport si, în alte doua ore, la Valencia.  
Plecam dintr-o Londra la 20°C si soseam într-o (de-acum cunoscuta) Valencie cu 10 grade mai calda. Erau orele 21 în Spania. Si îmi era atît de familiara, acum, Valencia, pe care o revedeam a doua oara în mai putin de o luna.

La Valencia, din aeroport se coboara direct în metrou fara mai iesi afara, e curat, nu e mai foarte aglomerat si, mai ales, e racoros (climatizat, va rog ! Parizienii au ramas în urma…). În nici jumatate de ora, îmi depuneam bagajul la hotel, pe Calle de la Paz, în plin centrul orasului.


Valencia, Calle de la Paz
 
Observatii razlete : spaniolii sint zgomotosi în metrou si vorbesc întotdeauna foarte tare ; în mod neasteptat, duminica seara strazile sînt mai linistite si cu mai putina lume decît în restul saptaminii, desi la o ora la care Spania vibreaza. Oamenii sînt linistiti si zîmbitori si, în ciuda asa-zisei crize care a lovit Spania mult mai mult decît restul Europei, spaniolii par sa duca o viata normala, fara urme de sinistroza si sînt relaxati. Nu am simtit urme de criza în Valencia, nici macar nu am adulmecat-o macar. 

Mi-am lasat bagajele la hotel. Erau deja orele 23 cînd am iesit sa-mi caut un loc pentru cina.


Valencia - Plaça de la Reina


Cald. O caldura statuara, încremenita în noapte, fara nici o adiere. 


M-am oprit la un restaurantel din Plaça de la Reina, populata ca de obicei. Bodega lînga bodega, terase pline, cupluri îmbracate elegant si de un farmec usor desuet (dantela, evantai, camasi calcate impecabil) si turisti încîntati, ca si mine, sa traiasca la ora spaniola, se plimbau pe trotuarul dintre restaurant si terasa. 

Stiam acolo niscaiva patatas bravas (cartofi la cuptor cu boia afumata, însotiti de aïoli - sos asemanator unei maioneze cu mult usturoi, pe care spanioli îl pronunta alioli) care îsi meritau numele. Facuti si serviti taraneste, fara multe încondeieri estetico-culinare. 
I-am însotit de o farfurie de calamari pané, cu ochii mai mari decît pîntecul, cum bine spune francezul, caci portiile erau uriase si totul mult prea mult pentru mine singura. 



patatas bravas y alioli


Inele de calamari prajiti, cu lamîie


Dupa care m-am întors la hotel.
Perfect hotelul, daca n-ar fi fost decorul cam… sinistru : mov putred, gri, parchet si dulapuri din wengé. Iar baia... baia e o întreaga poveste : din marmura neagra, are un perete spre camera, translucid. Din pat, partenerului i se va voala dintr-o data privirea, surprinsa de nuditatea neasteptata, dar nu atît încît sa nu distinga... ei, bine, tot. 
Dar, în caz de plictis, i se / vi se puneau la dispozitie si diverse reviste de moda. Ce ati prefera ? 

Lasînd gluma la o parte, nu sînteti avertizati totusi în nici un fel în momentul rezervarii, caci, desi poate parea romantic si ex/in-citant, imaginati-va ca v-ati trezi acolo cu familia sau ca ati calatori doar cu copiii (de exemplu cu fiica sau fiul adolescenti) sau, de ce nu, cu o un amic(a). 

Poate fi însa "exotic" pentru un sejur romantic, în doi. Usile (prea putin) intimei incaperi erau si ele tot translucide, deschizîndu-se, dublu, ca doua panouri japoneze, dinspre un hol cu oglinda pe tot peretele. 

În camera, luminile (se pare ca a devenit o moda, caci am mai întîlnit-o, anul asta,  într-un hotel din Verona) variau în functie de ambianta dorita : « pentru relaxare », « pentru citit », « pentru televizor »… Genul de instalatii pentru care aveti tot interesul sa învatati întîi pe de rost manualul, înainte de a îndrazni, în plina noapte, sa va aventurati spre... toaleta. 




Image via Vincci Hotels.com

2 comentarii:

  1. Ha! Am avut experiente si mai ciudate cu hotelurile! Nu o voi relata pe "cea mai", dar odata, cautand un loc sa dormim pana in Atena, pentru ca eram obositi, am dat de un hotel dragut pe litoral. Cand ne-am vazut in camera, am ramas uimiti de faptul ca nu aveau usi pline la intrare, ci unele cu aspect de oblon cu lamele destul de distantate unele de altele. Fara sticla!
    Am adormit cu teama, dar eram prea obositi sa mai intoarcem problema pe toate fetele!
    Si azi ma gandesc de fapt unde am dormit atunci; sa fi fost un fel de vestiar imens, cu multe etaje, pentru plaja!? Sau asa era moda pe acolo?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate : ma întreb de multe ori ce au în minte arhitectii si decoratorii interiori cînd proiecteaza unele dintre aceste locuri. Nu se imagineaza în ele, sint doar pe hirtie si, citeodata nu au nimic practic. Sau le vine cite o idee nastrusnica din asta...

    RăspundețiȘtergere