sâmbătă, 18 mai 2013

O calimară și atît

Rar fac cumparaturi în strainatate. 
Nu caut cu tot dinadinsul sa ma întorc cu ceva. Si nu nici nu ofer la întoarcere cadouri-de-care-nimeni-nu-are-nevoie : brelocul cu turnul din Pisa sau farfurioara kitch cu poza reginei Angliei ar fi cu totul de prost gust. Mi s-a întîmplat însa sa le aduc colegilor o specialitate de patiserie locala sau sa ofer un vin din regiune, atunci cînd ocazia se potrivea momentului. Nu de fiecare data, nu ca pe o obligatie. 

Iar pentru mine nici atît nu cumpar. Desi, ca oricare femeie, recunosc ca mi se întîmpla, în Spania, sa ma uit dupa încaltaminte sau posete si mi s-a nazarit, anul trecut, sa ma întorc de la Madrid, cu opt perechi de sandale. Erau irezistibile : si aspectul si pretul. 
E frecvent înca, la Londra, sa-mi încarc valiza cu carti : mai ieftine asa, decît comandate pe Amazon. 
Dar, altfel, e rar cînd ma întorc cu ceva. 
Poate doar daca urmaresc un obiect de o vreme si, dintr-o data, dau de el acolo unde nu ma astept. 

Asa s-a întîmplat weekendul trecut în Italia. De ceva timp, tot urmaream sa gasesc un mic obiect, aproape inutil în zilele noastre, dar care da "contur" unui birou : o calimara. As fi vrut sa iasa din banalul borcanel cu lichid albastru. 
Asa am descoperit ca exista calimari de stil, calimari vechi, vîndute de anticari la preturi cu 4 cifre. Calimari pentru colectionari. Nu asa este a mea. Dar mi-a sarit în ochi prin finetea lucraturii si... iat-o, ajunsa acasa : 












Un comentariu: